1

Rând pe rând, zgribulite de frigul toamnei târzii, frunzele nucului s-au desprins de pe bătrânele ramuri și au acoperit pământul înfrigurat. La rădăcinile falnicului copac, era forfotă mare. Piticii munceau de zor: pitici cu barbă sau fără, cu scufii de diferite culori, purtând în mâini mici lămpașe dătătoare de lumină. În fiecare toamnă, ei pătrund în întunericul pământului, la rădăcinile plantelor și le ajută să reziste în iarna cea rece, să adune forțe de viață pentru ca în primăvara ce urmează să înmugurească din nou. Doi pitici, Piti și Loli, fiind tare obosiți, s-au strecurat printre bulgarii de pământ și au ieșit la suprafață. Mii de stele sclipeau pe perdeaua întunecată a nopții, iar luna revărsa, în acea noapte, valuri argintii de lumină. Piti și Loli au privit minute-n șir spectacolul ceresc. Deodată, una dintre steluțe și-a trimis o rază puternică exact pe locul în care se odihneau cei doi pitici. Inundați de lumină, piticii priveau uluiți la strălucirea acesteia care a durat preț de doar câteva clipe. Când steluță si-a retras raza jucăușa, Piti și Lilo au văzut ca la picioarele lor sunt răsfirate numeroase pietricele prețioase, fiecare sclipind în diferite culori. Le-au adunat cu grijă și au coborât grăbiți în adâncul pământului. Acolo, toți piticii s-au bucurat nespus de strălucirea mărgăritarelor. Piticul croitor a croit repede săculeti din cea mai fină mătase din lumea piticilor. Apoi, s-au adunat toți piticii așezând in mijlocul lor nestematele și săculeții. Aveau să le așeze frumos după legea lor. În lumea piticilor, săculețul se închide atunci când în el locuiește un 10. Rând pe rând, piticii au început sa umple săculeții și de fiecare dată, când într-un săculeț ajungeau să fie 10 pietre prețioase, acesta se închidea ca prin minune, spre bucuria tuturor piticilor. 7 săculeți își răspândeau acum lumina la rădăcinile bătrânului nuc... În micuțele palme ale lui Piti rămăseseră 3 nestemate, toate galbene ca niște stropi de soare. Piticii știau că acestea vor rămâne deocamdată în afara săculeților.... Erau doar 3...3 stropi de soare... Câte nestemate le-a dăruit piticilor steluța? ( Copiii răspund: 73...)

Pe nesimțite, povestea e adusă și mai mult în sala de clasă, sunt răsfirate în mijlocul copiilor pietricele colorate, săculeți fini, transparenți... Copiii devin piticii care, cu grijă, umplu fiecare săculeț cu câte 10 pietricele... Zecile apar astfel, în mod magic, în mănuțele copiilor... care închid, rând pe rând, exact 7 săculeți. Vor fi ușor dezamăgiți să vadă că lor nu le-au rămas cele 3 pietricele stropi desoare, însă “surpriză”: învățătoarea va da la o parte o frunza de nuc, descoperind cei 3 stropi de soare ce-și vor găsi locul lângă săculeții zeci... “73 avem și noi, vor murmura cu bucurie toți copiii clasei, la fel ca piticii din poveste...” și vor așterne pe paginile caietului de matematică magia poveștii: nucul, piticii la rădăcinile acestuia, cerul înstelat, luna, 7 săculeți, fiecare cu câte 10 pietricele prețioase, 3 stropi de soare... și-un singur, plin de lumină, număr: 73...

 

În alternativa educațională Step By Step, o variantă de consolidare și chiar de predare a numerelor naturale este completarea în fiecare zi a calendarului celor 100 de zile de școală. Învățătorul confecționează calendarul (tabelul) în format mare care va fi afișat în sala de clasă, vizibil și accesibil pentru toți copiii. I se atașează două păhărele: păhărelul unităților și păhărelul zecilor.

calendarul celor 100 de zile de scoalaÎn fiecare zi în păhărelul unităților se intorduce câte un bețișor iar in tabel se notează câte bețișoare sunt în ziua respectivă în păhărel. Când în pahar s-au strâns 10 bețișoare, ele se leagă cu un elastic, au devenit bune prietene și trebuie să se mute în paharul zecilor pentru a lăsa loc altor bețișoare să intre în paharul unităților. În final se mai atașează un pahar, paharul sutelor, pentru că cele 10 zeci, devenite și ele bune prietene, se vor lega într-o singură sută și se vor muta in paharul sutelor. Se poate da chiar și o petrecere tematică la împlinirea celor 100 de zile de școală, iar numărătoarea poate continua cu un alt tabel sau într-o altă formă până la 200, 300, 400 de zile de școală.

Astfel în fiecare zi se verifică (se numără) câte bețișoare sunt în pahare (numărând zecile și unitățile), se mai adaugă unul, se stabilește noul număr, se precizează din ce este format (câte zeci, câte unități) și se notează în calendar.

Această rutină va asigura fixarea cunoștințelor legate de formarea numerelor naturale.

3

Copiii adoră poveștile. Acestea fac parte, în mod firesc, din universul lor. Micuții te vor însoți mereu, fără rezerve, în lumea acestora. Știind acest lucru, implicit, și matematica face parte din… poveste.

Activitatea începe cu vocea domoală a învățătoarei care, fără anunțuri importante, fără atenționări și explicații, își începe firul cuvintelor. Copiii știu: e o poveste! Își găsesc repede, cu bucurie, cea mai comodă poziție, întinzându-se pe mocheta primitoare. Privirile sunt ațintite spre d-na învățătoare, urechile bine ciulite…

În tărâmul piticilor ambițioși

A fost odată ca niciodată, pe un tărâm îndepărtat, despre care… aproape nimeni n-a aflat…, o lume a unor pitici. Aceștia însă nu erau ca toți ceilalați pitici, căci știți , dragi copii,  există muuuulte feluri de pitici. Aici erau pitici ambițioși. Erau la statură atât…cam cât măsoară brațul vostru între palma și cot. Purtau hăinuțe frumos colorate și toate lucrurile care-i înconjurau aveau parcă ceva special, căci piticii ambițioși nu se mulțumeau niciodată cu ceva făcut oricum, cu ceva oarece... Erau mereu dornici să înfăptuiască lucruri deosebite, astfel încât le veneau  tot timpul tot soiul de idei năstrușnice.

În fiecare zi, piticul bucătar (și zilnic era altul care gătea pentru toți piticii ambițioși!) își alegea câte o rețetă din cartea lor de gătit. Era o carte tare groasă și destul de mare, fapt pentru care niciunul dintre pitici nu reușise încă să o deschidă singur. Încercaseră cu toții. Se opintiseră însă degeaba, căci coperta cea grea putea fi deschisă doar de catre 3-4 pitici care își adunau împreună forțele. Apoi, cu paginile, era ceva mai simplu... Odată deschisă cartea, urma alegerea rețetei: fiecare dorea ca aceasta să fie una… specială. Niciunul dintre pitici nu se mulțumea să gătească ceva simplu, ceva la îndemana oricui.

De exemplu, unul dintre pitici, într-o frumoasă zi de mai, a ales să facă… un tort. A avut nevoie de atât de multe ingrediente că au fost necesare încă 2 masuțe pe lângă cea existentă în bucătărie (adica… în total… câte?) și timp de jumătate de zi a muncit numai la găsirea acestora și pregătirea lor în cantitățile necesare. I-au trebuit, printre altele de 3 ori câte 2 ouă, de 6 ori câte 5 pahare mari pline ochi cu făină, 10 linguri cu ulei și apoi încă vreo 4…

( Copiii sunt provocați să spună câte din fiecare s-au folosit…)

În jumatatea de zi rămasă, a urmat prepararea gustosului tort, coacerea lui… Rezultatul a fost unul uimitor! Nu a fost pitic care să nu laude gustul delicios al acestuia! N-a rămas nicio firimitură din minunea culinară preparată de ambițiosul pitic bucătar al acelei zile.

Apoi, în acest tărâm,erau unii pitici care preferau cititul. Aceștia își alegeau mereu cărți dintre cele mai interesante și, odată ce puneau mâna pe câte una, nu o lăsau jos până ce nu o terminau: de la primul până la utimul cuvințel. Și făceau acest lucru chiar dacă asta însemnă să nu închidă un ochi toată noaptea, atât erau de ambițioși piticii cititori! Lumina lunii și prietenii licurici îi însoțeau în lectura lor nocturnă.

În sfârșit… în lumea aceasta a piticilor ambițioși, erau și unii care adorau să se joace împreună. Se adunau la umbra unui nuc mare, vechi de vreo 30 de ani, cu coroana stufoasă, încărcată de ramuri lungi și groase, cu scoarța maronie, frumos crestată, cu frunze mii și mii ce foșneau în adierea vântului… Se adunau și cel mai mult își doreau să se joace împreună ceva nou, ceva… altceva, ceva special. Astfel se făcea ca , de fiecare dată, câte unul inventa pentru întregul grup câte un nou joc. Cu toții erau mereu nerăbdători să afle cum își vor petrece împreună timpul de data aceea.

Astfel se face că, într-una din zile, unul dintre pitici, s-a îndreptat țintă spre tabla pe care o aveau sprijinită de nuc și a început să contureze un vas. Era mai degrabă un mare borcan. Forma era ușor de recunoscut! Pe capacul acestuia a notat un număr: 27. Cu toții urmăreau curioși mișcările piticului. Ce însemna oare acel desen? Dar numărul ce se ivise? Întrebarile piticilor și-au găsit imediat răspunsul. Un zar verzui, cu buline roșii colorate pe fetele lui, s-a rostogolit până la picioarele unuia dintre pitici. “5!”, strigară în cor câțiva dintre jucători. Piticul de la tablă, cel care și rostogolise zarul, îl luă și-i înmuie ușor în tuș fața cu cele 5 buline. Avea acum în mână o ștampiluță. Pe borcanul desenat, piticul folosi ștampila astfel obținută, imprimând 5 buline bine conturate. Piticul le-a explicat prietenilor săi că în felul acesta se desfașoară jocul până ce pe desen se vor aduna atâtea buline cât arăta numarul 27, nici mai multe, nici mai puține. Încântați, piticii s-au oferit în grabă să fie cei care rostogolesc zarul sau cei care pun ștampila pe borcanul desenat…

Jocul a continuat o bună bucată de timp, numărul de pe capac fiind mereu altul. Dupa 27, a urmar un 18, apoi 34, 38… Zarul era uneori “generos” aducându-le numere dorite, potrivite, alteori însă se încăpățână parcă să se rostogolească în cel mai nepotrivit mod, iar piticii ambițioși îl certau că nu e suficient de… ascultător.

Despre alte lucruri care se petreceau în acest tărâm, vom povesti și altă dată…. Acum, să ne jucăm și noi precum piticii din poveste!

borcane cu zarFiecare copil primește câte o planșă cu patru borcane asemenea celor din tărâmul piticilor ambițioși conturate pe ea și cu diferite numere scrise pe capace. Ei vor desene ceea ce zarul  le arată de fiecare dată când se oprește din rostogolire, căci nu le pot preface în ștampiluțe așa cum au făcut piticii.

Zarurile sunt pregătite, asa că… să înceapă matematica!

zaruri multeMatematica presupune multă exersare pentru formarea priceperilor și deprinderilor matematice. Această exersare însă poate deveni plictisitoare și descurajatoare. De aceea, orele de matematică sau exersarea de acasă necesită elemente care să o învioreze, să devină plăcut să exersezi. Cu cât mai multe astfel de elemente, cu atât mai bine.

Un astfel de element poate fi zarul. Putem folosi zaruri mici dacă activitatea este individuală sau zaruri mari din burete dacă activitatea este una frontală și se desfășoară în semicerc. Zarul are 6 fețe dar există și zaruri cu mai multe fețe (cu 8, 10, 12).

Exemple de activități:

  • în învățarea adunărilor și scăderilor în intervalul 0-10, fiecare copil poate avea două zaruri și să rezolve exerciții de adunare și scădere dând cu cele două zaruri, numerele de pe zar fiind termenii operațiillor, sau calcul mintal în perechi, fiecare dă cu un zar și pe rând fiecare spune rezultatul exercițiului, având astfel o verificare din partea colegului
  • același tip de activitate se pretează după ce au învățat înmulțirea cu factori de la 1 la 6
  • se poate da cu mai multe zaruri pentru a forma un număr din mai multe cifre (fiecare zar reprezentând o cifră din număr) pentru exersarea citirii numerelor cu mai multe cifre și apoi ordonarea numerelor obținute
  • în învățarea numerelor de la 1 la 6 (sau 10 dacă lucrăm cu zarul cu 10 fețe), fiecare dă cu două zaruri și compară cele două numere sau spune numerele care se află între cele două numere

Pentru ca activitatea să aibe succes, trebuie prezentată într-un mod plăcut, elemetul zar introdus ca un personaj sau ca un prieten de joacă, activitatea trebuie demonstrată iar copiii încurajați și apreciați pe parcursul desfășurării activității.

Vă invit să împărtășiți în comentarii ce alte materiale folosiți în orele de matematică.