În tărâmul piticilor ambițioși

Copiii adoră poveștile. Acestea fac parte, în mod firesc, din universul lor. Micuții te vor însoți mereu, fără rezerve, în lumea acestora. Știind acest lucru, implicit, și matematica face parte din… poveste.

Activitatea începe cu vocea domoală a învățătoarei care, fără anunțuri importante, fără atenționări și explicații, își începe firul cuvintelor. Copiii știu: e o poveste! Își găsesc repede, cu bucurie, cea mai comodă poziție, întinzându-se pe mocheta primitoare. Privirile sunt ațintite spre d-na învățătoare, urechile bine ciulite…

În tărâmul piticilor ambițioși

A fost odată ca niciodată, pe un tărâm îndepărtat, despre care… aproape nimeni n-a aflat…, o lume a unor pitici. Aceștia însă nu erau ca toți ceilalați pitici, căci știți , dragi copii,  există muuuulte feluri de pitici. Aici erau pitici ambițioși. Erau la statură atât…cam cât măsoară brațul vostru între palma și cot. Purtau hăinuțe frumos colorate și toate lucrurile care-i înconjurau aveau parcă ceva special, căci piticii ambițioși nu se mulțumeau niciodată cu ceva făcut oricum, cu ceva oarece... Erau mereu dornici să înfăptuiască lucruri deosebite, astfel încât le veneau  tot timpul tot soiul de idei năstrușnice.

În fiecare zi, piticul bucătar (și zilnic era altul care gătea pentru toți piticii ambițioși!) își alegea câte o rețetă din cartea lor de gătit. Era o carte tare groasă și destul de mare, fapt pentru care niciunul dintre pitici nu reușise încă să o deschidă singur. Încercaseră cu toții. Se opintiseră însă degeaba, căci coperta cea grea putea fi deschisă doar de catre 3-4 pitici care își adunau împreună forțele. Apoi, cu paginile, era ceva mai simplu... Odată deschisă cartea, urma alegerea rețetei: fiecare dorea ca aceasta să fie una… specială. Niciunul dintre pitici nu se mulțumea să gătească ceva simplu, ceva la îndemana oricui.

De exemplu, unul dintre pitici, într-o frumoasă zi de mai, a ales să facă… un tort. A avut nevoie de atât de multe ingrediente că au fost necesare încă 2 masuțe pe lângă cea existentă în bucătărie (adica… în total… câte?) și timp de jumătate de zi a muncit numai la găsirea acestora și pregătirea lor în cantitățile necesare. I-au trebuit, printre altele de 3 ori câte 2 ouă, de 6 ori câte 5 pahare mari pline ochi cu făină, 10 linguri cu ulei și apoi încă vreo 4…

( Copiii sunt provocați să spună câte din fiecare s-au folosit…)

În jumatatea de zi rămasă, a urmat prepararea gustosului tort, coacerea lui… Rezultatul a fost unul uimitor! Nu a fost pitic care să nu laude gustul delicios al acestuia! N-a rămas nicio firimitură din minunea culinară preparată de ambițiosul pitic bucătar al acelei zile.

Apoi, în acest tărâm,erau unii pitici care preferau cititul. Aceștia își alegeau mereu cărți dintre cele mai interesante și, odată ce puneau mâna pe câte una, nu o lăsau jos până ce nu o terminau: de la primul până la utimul cuvințel. Și făceau acest lucru chiar dacă asta însemnă să nu închidă un ochi toată noaptea, atât erau de ambițioși piticii cititori! Lumina lunii și prietenii licurici îi însoțeau în lectura lor nocturnă.

În sfârșit… în lumea aceasta a piticilor ambițioși, erau și unii care adorau să se joace împreună. Se adunau la umbra unui nuc mare, vechi de vreo 30 de ani, cu coroana stufoasă, încărcată de ramuri lungi și groase, cu scoarța maronie, frumos crestată, cu frunze mii și mii ce foșneau în adierea vântului… Se adunau și cel mai mult își doreau să se joace împreună ceva nou, ceva… altceva, ceva special. Astfel se făcea ca , de fiecare dată, câte unul inventa pentru întregul grup câte un nou joc. Cu toții erau mereu nerăbdători să afle cum își vor petrece împreună timpul de data aceea.

Astfel se face că, într-una din zile, unul dintre pitici, s-a îndreptat țintă spre tabla pe care o aveau sprijinită de nuc și a început să contureze un vas. Era mai degrabă un mare borcan. Forma era ușor de recunoscut! Pe capacul acestuia a notat un număr: 27. Cu toții urmăreau curioși mișcările piticului. Ce însemna oare acel desen? Dar numărul ce se ivise? Întrebarile piticilor și-au găsit imediat răspunsul. Un zar verzui, cu buline roșii colorate pe fetele lui, s-a rostogolit până la picioarele unuia dintre pitici. “5!”, strigară în cor câțiva dintre jucători. Piticul de la tablă, cel care și rostogolise zarul, îl luă și-i înmuie ușor în tuș fața cu cele 5 buline. Avea acum în mână o ștampiluță. Pe borcanul desenat, piticul folosi ștampila astfel obținută, imprimând 5 buline bine conturate. Piticul le-a explicat prietenilor săi că în felul acesta se desfașoară jocul până ce pe desen se vor aduna atâtea buline cât arăta numarul 27, nici mai multe, nici mai puține. Încântați, piticii s-au oferit în grabă să fie cei care rostogolesc zarul sau cei care pun ștampila pe borcanul desenat…

Jocul a continuat o bună bucată de timp, numărul de pe capac fiind mereu altul. Dupa 27, a urmar un 18, apoi 34, 38… Zarul era uneori “generos” aducându-le numere dorite, potrivite, alteori însă se încăpățână parcă să se rostogolească în cel mai nepotrivit mod, iar piticii ambițioși îl certau că nu e suficient de… ascultător.

Despre alte lucruri care se petreceau în acest tărâm, vom povesti și altă dată…. Acum, să ne jucăm și noi precum piticii din poveste!

borcane cu zarFiecare copil primește câte o planșă cu patru borcane asemenea celor din tărâmul piticilor ambițioși conturate pe ea și cu diferite numere scrise pe capace. Ei vor desene ceea ce zarul  le arată de fiecare dată când se oprește din rostogolire, căci nu le pot preface în ștampiluțe așa cum au făcut piticii.

Zarurile sunt pregătite, asa că… să înceapă matematica!

80

3 thoughts on “În tărâmul piticilor ambițioși

    1. Cristina Stanimir

      Activitatea de mai sus o încadrați cum doriți în planul unei lecții, desigur că fișa poate conține și alte cerințe. De exemplu, fișa făcută de Angi la clasă mai avea ca și cerințe numărări crescătoare sau descrescătoare între numere date iar copiilor li se poate da libertatea ca pe spatele fișei să mai "construiasca" astfel de borcane cu numere la alegere pe care să le umple de "ștampiluțe". Practic 4 borcane sunt echivalentul a 4 coloane de exercitii si vorbim de clasa pregatitoare (imi cer scuze, nu am precizat clasa).
      În plus, la finalul activității copiii se adună în semicerc pentru "Scaunul autorului", moment în care cei care doresc (și sunt încurajați cât mai mulți copii) prezintă ceea ce au făcut. De ex, își aleg un borcan de pe fișă, spun numărul de pe capac (fișele nu au fost toate la fel) și "ștampiluțele" din borcan, moment în care ceilalți sunt provocați la calcul mintal pentru a verifica corectitudinea celor spuse de coleg. Tot aici sunt verificate și numărările crescătoare/descrescătoare, în ștafetă, copiii aruncând zarul de burete pentru a numi un coleg care să continue șirul, se propun și alte șiruri de către copii.
      Scaunul autorului este un moment foarte important și contribuie atât la consolidarea cunoștințelor cât și la aprecierea muncii elevilor prin importanța pe care le-o acordăm.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *