Jurnal matematic de vacanță – mai aproape de experiențele copiilor

jurnal matematicFormularea cerințelor pentru tema de vacanță este foarte importantă pentru a-l determina pe copil să se implice 100% în realizarea ei.

Exemple de teme de vacanță care ne ajută să îi facem pe copii să conștientizeze locul și importanța matematicii în viața de zi cu zi - Jurnalul matematic:

  • enumeră și ilustrează cel puțin 20 de situații în care te-ai întâlnit cu numerele în vacanță;
  • dă exemple de situații în care ai folosit operațiile matematice în vacanță;
  • compune probleme ilustrate cu situații din vacanță în care să folosești expresiile matematice învățate;
  • dă exemple de situații în care ai măsurat ceva în vacanță;
  • efectuează 8 măsurători și notează pe caiet ce ai măsurat, cu cei ai măsurat și rezultatul măsurătorilor și utilitatea măsurătorilor;
  • Detectivii figurilor geometrice - caută exemple cât mai deosebite de obiecte care au forma unor figuri sau corpuri geometrice învățate, pozează-le sau desenează-le si scrie denumirea figurii geometrice cu care se aseamănă;
  • compune pentru un coleg (se pot extrage biletele la sfârșit de an școlar cu numele colegului) 5 probleme cu limbaj matematic si trimite-i-le prin poștă, apoi problemele primite de tine, rezolvă-le și trimite-i-le prin poștă doamnei învățătoare (sau pe mail);
  • descrie alte situații în care ai folosit cunoștințele matematice în vacanță.

Copiii trebuie îndrumați să verifice jurnalul matematic periodic pentru a vedea dacă mai pot nota ceva legat de timpul petrecut în vacanță.

În prima săptămână de școală aceste jurnale pot fi prezentate, discutate, puse într-o expoziție pentru a putea fi observate de către colegi și apreciate prin comentarii pe post-it-uri atașate.

Un astfel de jurnal  poate fi chiar deschis pe internet ca un jurnal colectiv și fiecare copil să completeze cu experiențele proprii (la clasele mai mari, dacă există acces la un computer din partea fiecărui copil și cunoștințele necesare introducerii informațiilor) și în acest caz, copiii pot vedea postările tuturor colegilor, fiind astfel mult mai câștigați.

 

79

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *